ATENTIE, amenzile pentru apeluri false la 112 sunt de 5 ori mai mari…

Poliţiştii timişeni caută autorul unui apel telefonic la numărul 112 care a anunţat, aseară, că pe autostrada A1 se află un camion frigorific în care sunt şapte-opt cadavre umane.

Poliţiştii, împreună cu echipaje ale Serviciului de Ambulanţă, au căutat mai bine de o oră camionul, dar s-a dovedit a fi un apel fals.

„Continuă căutările pentru identificarea autorului apelului la numărul 112. Până în acest moment, nu a fost identificat”, a declarat marţi, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş, Alexandra Petrovici.