La Mureș doar urșii sunt pe străzi, nu și apărători ai pădurilor…

Mii de oameni s-au adunat, duminică, în stradă în mai multe orașe din țară, din păcate nu și în Mureș, ca să protesteze, de asemenea, față de tăierea pădurilor. Oamenii au ținut și momente de reculegere în memoria pădurarilor uciși în ultimii ani la datorie.

Peste 4.000 de oameni au protestat în centrul Capitalei. Oamenii vor să fie luate măsuri imediate care să scadă numărul defrișărilor ilegale, iar pădurarii să nu-și mai pună viața în pericol la locul de muncă.

Protestatarii au avut pancarde cu mesaje precum ”Codrule, codruţule, unde dispari, tu, drăguţule?”, ”Vrem SUMAL, nu lemn ilegal!”, ”Toți în stradă pentru păduri”, ”Stop mafiei lemnului!”.

Sursa: digi24.ro