Atentie, informaţii şi imagini cu puternic impact emoţional…

Tragedia de atunci este în continuare o rană deschisă. În sufletele părinților care și-au pierdut copiii durerea nu s-a stins. Iar pe trupurile tinere mușcate de foc rănile nu s-au vindecat. La patru ani de la Colectiv nu există însă niciun vinovat. 200 de răniți învață să trăiască cu durerea și cu cicatricile. 64 dintre prietenii lor au murit: unii în club, în acea noapte, alții, în spitalele din România şi din străinătate. Iar un băiat s-a sinucis. Pe toţi i-a unit muzica în seara de 30 octombrie 2015, când au mers la concertul trupei Good Bye to Gravity.

Ce s-a facut in spitalele muresene pentru a fi pregătiți de tragedii?! NIMIC! Mai exact, anul acesta, la Spitalul Clinic Judeţean Mureş a fost desfiinţată toată sectia de arşi, singura existenta in zona. Felicitări bravilor manageri! Felicitări, ovidiu girbovan!

Acum patru ani, timpul a încremenit. Focul din Colectiv a mutilat chipuri, trupuri şi suflete. În clubul morţii a fost şi Alexandru Iancu. Avea 22 de ani. Alexandru a ajuns la Spitalul Sfântul Ioan. Avea arsuri pe 28 la sută din suprafaţa corpului. Viaţa lui a atârnat de un fir. Alexandru a luptat cu toate forţele. Dar, trei săptămâni mai târziu, inima lui s-a oprit. Alex a fost numărul 59.

Alex ar fi trebuit să iubească astăzi. Să se bucure de viaţă şi de muzică. În numele lui, luptă tatăl său, Eugen Iancu, să schimbe România.

Cu durere şi speranţă. Aşa trăieşte Adina, supravieţuitoare a incendiului din Colectiv. În seara aceea, a fost prinsă împreună cu o prietenă în containerul morţii. Adina a avut arsuri pe jumătate din corp şi a stat în comă o lună. Şansa ei a fost transferul în străinătate. Nu mai ştie câte operaţii a făcut. Le-a numărat până la 20 şi apoi s-a oprit. Ce a fost în tot acest timp în sufletul ei? Greu de ştiut.

Cumva, Adina a reuşit să meargă mai departe. Doar ea ştie cum. Îi ajută pe copiii cu arsuri care merg în MagiCAMP şi pe răniţii care nu pot fi trataţi în România.

Pentru supravieţuitori şi părinţii copiilor care au murit în incendiu şi în spitalele din România sau din străinătate, nimic nu mai e la fel. Ei nu vor uita niciodată ce s-a întâmplat acum patru ani. Nici noi nu trebuie să uităm.