Numerele de mașină cu „DUH” sau „31SUS” sunt preferatele celor care vin la slujbele lui…

În fiecare vineri, la miezul nopții, dintr-o curte din satul Moșuni, județul Mureș, se aud urlete, lătrături și grohăituri. Par de câine sau de lup, dar cei care le scot sunt oameni. Femei și bărbați se zvârcolesc, urlă și se schimonosesc într-un garaj transformat în biserică în care se înghesuie săptămânal cam două sute de persoane la slujba de dezlegare a preotului caterisit Cristian Pomohaci. Ca să scoată dracii din oameni, fostul om al Bisericii le face semnul crucii, îi stropește cu agheasmă și le răcnește versete din Biblie.

„Ieși, ieși, ieși!”, le strigă cântărețul de muzică populară, și presupușii demoni ies.

Până la excluderea sa din Biserica Ortodoxă Română, din toamna lui 2017, Cristian Pomohaci ținea slujbele nocturne în biserica satului, unde a slujit din 1999. Dar, în acea vară, au apărut în spațiul public o înregistrare audio în care încerca să convingă un minor să facă sex cu el și o mărturie a unui tânăr care îl acuza că l-a abuzat sexual în copilărie.

Procurorii au deschis un dosar penal pe numele lui, pentru abuz sexual și racolare de minori în scopuri sexuale. Între timp, cazul a fost închis, pentru că faptele s-au prescris, adică a trecut prea mult timp de la presupusa comitere a lor. Astfel, dosarul nu a ajuns în instanță și nu s-a luat o decizie finală asupra veridicității faptelor.

În plin scandal, Mitropolia Ardealului l-a caterisit, pentru că „sarcina preoției, cu toate exigențele ei morale, dogmatice și canonice, este prea greu de purtat pentru Cristian Pomohaci”. Așa că preotul izgonit și-a improvizat propria biserică în garajul vilei sale cu un etaj, din Moșuni.

Continuare si detalii, pe vice.com / Foto: colaj