Eduard vrea să împlinească 3 anișori! Cât costă viața copilului…

O întrebare dură… Eduard, din Reghin, împlinește 3 ani, peste câteva zile. Un pui de om, plin de viață și mereu vesel, chiar dacă viața îl încearcă greu.

În ziua în care toți copiii își începeau vacanța de vară, pentru Eduard a început cea mai grea luptă, una ce ar apăsa greu pe umerii unui adult, darămite pe ai unui copilaș ce abia își deschide aripile pentru viață.

Micuțul a ajuns în sala de operații a Spitalului Clinic de Urgență Tîrgu Mureș unde a suferit o operație de urgență, inițial fiind suspect de apendicită acută. În timpul operației, medicii si-au dat seama că era mai mult de atât. O hemoragie internă, pe care nu au reușit sa o oprească in timpul operației i-a îngenunchiat pe părinți. Eduard a primit o transfuzie de sânge și tot ce le-a mai rămas era sa spere intr-o minune.

Dumnezeu a întins o mana. A doua zi, sângerarea s-a oprit, dar au venit și veștile crunte. Eduard avea o tumoră foarte mare retroperitoneala. Imediat ce copilul și-a revenit și a putut fi transportat, in data de 24.06.2019, a fost dus, la insistența părinților, la Institutul Oncologic „prof Dr Ion Chiricuta” unde a stat internat până în data de 30.08.2019. Tumora de 15 cm a fost interpretată ca fiind neuroblastom(suspiciune) și s-a decis debutarea chimioterapiei.

Dupa 3 ședințe de chimioterapie tumora s-a redus semnificativ, ajungand la 4 cm. S-a externat de la oncologie urmând ca în data de 11.09.2019 sa fie operat pe secția Chirurgie Infantilă Cluj.

S-a intervenit chirurgical dar din păcate nu s-a facut altceva decât să se ia o mostră de țesut renal, pentru a ajunge la aceeași concluzie: neuroblastom(suspiciune).
În urma acestei operații medicul chirurg a constatat că intervenția chirurgicala nu se poate efectua în România.

Părinții au depus dosare spre consultare la clinici din străinătate. Până în acest moment, au primit o singură speranță din partea clinicii GUSTAVE ROUSSY CANCER CAMPUS. Au o speranța! Neputinta e mare! Viața lui Eduard depinde de bani. Mulți bani. Costurile estimate sunt de 358.374,40 euro tratament + 24.882,40 euro operația.

In speranța că Statul Român va contribui cu ceva la aceste costuri, s-a depus un dosar pentru aprobarea formularului S2 pentru operație. Răspunsul privind aprobarea dosarului îl vor primi luni 07.10.2019.

El ar trebui să ajungă pentru începerea tratamentului la Gustave ROUSSY, joi, 10.10.2019.

Ajuați-ne să ne salvăm copilașul!

Donații se pot face in contul mamei OPREA RALUCA ELISABETA, deschis la BT, cont:

EURO – RO91BTRLEURCRT0421714901

LEI – RO44BTRLRONCRT0421714901