Un scafandru român aflat, zilele trecute, în vacanţă în Bulgaria, a salvat două vieţi din apele mării. Duminică, la întoarcerea în ţară, el a fost primit cu aplauze în vama Giurgiu.

„Astăzi s-a întors acasă colegul nostru, plutonier adjutant Uţă Cornel, scafandru pompier la ISU-BIF, care, aflat în concediu în Bulgaria, nu a ezitat să salveze de la înec două persoane, punându-şi în pericol propria-i viaţă”, spun poliţiştii de frontieră.

Poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu au aflat despre fapta lui Cornel Uţă şi l-au primit la intrarea în ţară cu aplauze, flori şi o diplomă.

„Am rămas fără aer”, a spus scafandrul pompier, emoţionat de primire.

Potrivit MAI, scafandrul pompier la ISU-BIF se afla în Bulgaria împreună cu prietena lui pentru a sărbători 4 ani de când se cunosc. Făcuse plajă toată ziua şi se îndrepta spre hotel când a văzut că doi oameni erau în pericol de a se îneca. Deşi steagul roşu era ridicat şi valurile erau destul de mari, nu a stat pe gânduri şi a intrat în mare după ei.

„Mihaela, băieţii aia doi se îneacă. Ţine tricoul că intru după ei”, a spus Cornel prietenei lui.

„Mi-am zis că trebuie să rezist 2-3 minute pentru că sigur vor veni salvamarii după mine. Era vorba de acele minute vitale pentru a-i ţine în viaţă pe cei doi. Am ajuns la ei relativ repede deşi curenţii erau foarte mari. M-a ajutat faptul că erau apropiaţi şi am putut să intru pe sub ei şi să-i apuc. Apoi uşor i-am luat pe piept şi am împins spre mal, deşi curenţii ne trăgeau în larg. Cel tânăr era deja inconştient, dar am simţit că va trăi. La 10 metri de mal am simţit mâna unui salvamar care a ajuns la noi. Atunci am realizat că vom trăi toţi trei. Ajuns la mal l-am asezat pe tânăr în poziţia de siguranţă şi i-am dat primul ajutor”, a povestit pompierul.

„După ce lucrurile s-au liniştit, cel salvat a venit la Cornel: <Vă mulţumesc din suflet că ne-aţi ţinut în viaţă. Eu şi nepotul meu trăim datorită dumneavoastră>. <Sunteţi români?> <Da. Şi vreau să vă spun că atunci când aţi pus mâna pe mine am simţit că Dumnezeu nu ne va lăsa acolo. Pentru noi sunteţi Dumnezeu!”, se arată pe pagina MAI.

Cornel Uţă este pompier de 11 ani. În anul 2008 era angajatul unei bănci unde câştiga dublu faţă de salariul pe care îl lua un pompier. Provenit dintr-o familie de aviatori, visul lui era să îmbrace haina militară. Acest vis a devenit realitate după ce a fost admis la concursul pe care l-a susţinut la ISU-BIF. La numai un an de când devenise salvator, fratele lui, pilot acrobat, s-a prăbuşit cu avionul chiar în faţa sa. Cornel a fost primul care a intervenit, dar din păcate nu a mai putut să-l salveze. De atunci Cornel îşi creşte nepotul rămas orfan.

„Fapta din Bulgaria nu este singulară. În urmă cu ceva timp, se întorcea de la Târgu Mureş de la un concurs de tir. În faţa lui un autoturism a lovit un biciclist. Cornel a oprit imediat maşina şi a ţinut victima în viaţă până la sosirea echipajului SMURD”, mai scrie MAI.

Sursa: mediafax.ro