Capitala gustului din Transilvania…

Turismul eco ar putea face din România o destinaţie de vacanţă cunoscută în toată lumea.

În Cund, zgomotul maşinilor este înlocuit de ciripitul păsărilor, iar casele viu colorate par desprinse dintr-o carte cu poveşti. O familie de germani îi cucereşte pe turişti cu mâncarea gourmet. Locul este deja celebru pentru trufele culese din pădurea din apropiere. Bucătarul-şef este responsabil şi de meniul Prinţului Charles, atunci când acesta ajunge în România.

La 30 de kilometri de Sighişoara, pe un drum şerpuit, care trece peste dealuri şi ajunge chiar în inima pădurii, se dezvăluie o aşezare pitorească, desprinsă din poveştile bunicilor.

Cund este un sat săsesc cu o istorie de aproape şapte sute de ani, unde timpul pare să fi stat în loc. Aici, smartphone-ul nu prea are semnal, aşa că turiştii uită de internet şi se bucură din plin de tot ce îi înconjoară.

De liniştea şi buna dispoziţie a turiştilor din Cund se ocupă Jonas si Ulrike Schaefer, doi nemţi care au dat Germania pe satul din inima Transilvaniei.

Au deschis aici un resort în care spiritul tradiţional săsesc se simte în fiecare piesă de mobilier, dar şi în preparatele pe care cei doi soţi le pregătesc.

Jonas este unul dintre bucătarii prinţului Charles, atunci când vine în România. Pentru celebrele sale Ouă Benedict, foloseşte doar produse naturale: brânză maturată în sat, ouă de la o fermă locală şi trufe din pădurea din apropiere, pe care le pot culege chiar turiştii.

Iar pasionaţii de echitaţie găsesc un platou special amenajat, la doar câţiva kilometri de Cund. Zona ascunde şi alte comori.

Preţurile pentru o noapte de cazare în satul săsesc încep de la 350 de lei.

Sursa: observator.tv / Foto: captura video