Multi respinși, eliminați și doar o medie de 10…

În judetul Mureș s-au înscris la această sesiune a examenului de bacalaureat 3.488 de absolvenți de liceu, din care 6 au fost eliminați din examen pentru tentative de fraudă, 156 nu s-au prezentat la susținerea probelor, iar 1298 au fost respinși pentru că nu au obținut cel puțin media 6.

În total 2028 de elevi au trecut, la această sesiune, înaintea depunerii contestațiilor, procentul de candidați care au reușit la Bacalaureat în Mureș fiind de 60.86% raportat la numărul de participanți înscriși.


Un singur elev muresean a reusit sa obtina nota maxima – 10 (zece)! Detalii, aici.


Niciun liceu din Tîrgu Mureș sau din judetul Mures nu se află printre cele 42 de licee din România, care au rată de promovare a bacalaureatului de 100%, sesiunea din vara 2019.

Asta spune multe despre calitatea celor care conduc ISJ ul, comunitatea. Brasov, Bistrita Nasaud, Alba, Sibiu, Cluj, Bihor se numara printre judetele cu astfel de licee, care au elevi ce au trecut toti examenul de bacalaureat.

La nivel national, un număr de 42 de licee au procente de promovare de 100% la bacalaureat, adică elevii care au participat la examen au luat cel puțin media 6 la bacalaureat. Cele mai multe licee cu rată de promovare 100% sunt în județul Cluj, unde la 8 instituții de învățământ toți elevii au trecut. Județele Iași și Bihor au câte 5 licee fiecare cu rata de promovare de 100%.

Reamintim că, la nivel național, 67,2% dintre candidații care au susținut bacalaureatul au promovat examenul, deci Muresul este sub media națională si la acest capitol.

MS /  Foto: colaj