Razbunare, razbunare, dar totul are o limita bajeti!

Am urmarit in aceste zile mai multe „santiere” care se desfasoara pe strazile din municipiul Tirgu Mures. Pe scurt, se sparge asfaltul sau se scot vestitele piscoturi in locuri unde abia au fost puse.

Problema extrem de grava este ca, indiferent ca vorbim de „santierul” de pe strada Gh. Marinescu, Mihai Eminescu etc, lucrarile se realizeaza punand in real pericol toti participantii la trafic. Muncitori si utilaje sunt amestecate, fara niciun fel de semnalizare pe unele portiuni, printre pietonii si masinile aflate in trafic in zonele respective.

Stim ca primaria Tirgu Mures a contractat lucrarile, stim catre ce firme le-a contractat si banuim ca sunt un fel de razbunare pentru rusinosul scor obtinut la alegeri de doar 2,5 % de catre Florea&Maior, dar nu stim ce fac cei in masura sa intreprinda masuri pentru a preintampina eventuale tragedii, cum are fi ITM Mures sau cei de la ISC, ca de la PLM (Politia Locala Mures) chiar nu avem pretentii, stim ca ei sunt ocupati cu paza parcarii sefilor din fata primariei.

Nici macar nu trebuie sa iasa de la racoare, din birouri, sa mearga pe strazile amintite pentru a se convinge de cele scrise, pot doar sa urmareasca imaginile filmate astazi, in urma cu putin timp, pe strada Revolutiei din Tirgu Mures.

Utilaje de mare tonaj, fac manevre in mijlocul carosabilului, rastoarna tone de moloz pe trotuar printre pietoni, toate astea la ora de varf si fara niciun fel de presemnalizare, punand in real pericol viata oamenilor. Va asiguram ca acelasi lucru se intampla si in celelalte zone amintite mai sus.

MS / Foto: captura video