Pentru efectuarea unor lucrări la reţeaua de transport a gazelor naturale de către Transgaz, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale, luni, 10 iunie, începând cu ora 09.00, în localităţile Zagăr şi Sereneuş.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 18.00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Compania regretă disconfortul creat şi mulţumeşte pentru înţelegerea şi sprijinul acordat pentru desfăşurarea acestor lucrări.

Modernizarea sistemului de distribuţie a gazelor naturale reprezintă o preocupare permanentă a companiei, în 2018 fiind investiţi aproximativ 232 de milioane de lei în cele 20 de judeţe în care compania operează.

Sursa: Delgaz Grid