O bătrânică în vârstă de 70 de ani, din Topliţa, a fost prinsă beată la volan de un echipaj al Poliţiei Rutiere, imediat după slujba de duminică de la biserică.

Imediat după slujba de la biserică, o bătrânică în vârstă de 70 de ani, aflată la volanul unui autoturism, a fost trasă pe dreapta, pe strada Lungă din localitate.

Pentru că aveau suspiciuni că bătrâna ar fi consumat alcool, poliţiştii au testat-o cu aparatul etilotest şi nu mică le-a fost mirarea când au descoperit că bătrânica avea o alcoolemie de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, notează ziarharghita.ro.

Conform procedurilor, bătrâna a fost transportată la spitalul din localitate pentru recoltarea probelor biologice şi apoi la sediul Poliţiei Rutiere, acolo unde pe numele ei a fost deschis un dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului.

MS / Foto: colaj arhiva