Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Tîrgu Mureş au fost sesizaţi despre producerea unui accident de circulaţie soldat cu pagube materiale, pe strada Margaretelor din municipiul Tîrgu Mureş.

Poliţiştii au constat faptul că, un bărbat, de 57 de ani, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism parcat pe marginea drumului.

În urma testării cu aparatul etilotest, bărbatului i-a rezultat o valoare de 0,88 mg\l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la unitatea medicală, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

În cauză, cercetările sunt continuate de către poliţişti, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

IPJ Mures / Foto: colaj arhiva