Sindicaliştii din învăţământul preuniversitar ieşean au făcut public un scurtmetraj despre bullyingul împotriva profesorilor, care a stârnit un mare interes în mediul online.

Aceştia au propus şi adoptarea unei legi care să împiedice abuzurile asupra cadrelor didactice.

#FărăApărare este un scurtmetraj realizat de către Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi, pentru a scoate în evidenţă fenomenul de bullying din şcolile româneşti, atât al elevilor de către alți elevi, dar și a cadrelor didactice de către unii elevi sau părinți.

Filmul o are în rolul principal pe actrița Medeea Marinescu și este inspirat din cazuri reale, unde profesori ajung victime ale agresiunilor din partea elevilor sau părinților.