In aceasta dimineata, s-a convocat astăzi ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în urma avertizării emise în această dimineață de către Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor.

Avertizarea este de cod portocaliu: ca urmare a precipitațiilor înregistrate în ultimele ore, a precipitațiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu depăşiri ale cotelor de inundaţie pe râurile mici din bazinele hidrografice: Târnava Mică – bazin amonte S.H. Târnăveni, Târnava Mare – bazin amonte S.H. Sighişoara, județele: Harghita, Mureş și Braşov.

Atenționarea este valabilă pana la ora 16:00. În acest context, primarii localităților din zona vizată sunt obligați să asigure permanență la primărie.

Instituția Prefectului – Județul Mureș a transmis primăriilor afectate de această avertizare o informare privind obligațiile care le revin și măsurile pe care trebuie să le ia în caz de depășiri ale cotelor de inundație.

Până la această oră, în județul Mureș au apărut o serie de probleme la nivelul alimentării cu energie electrică, în zonele Râciu și Reghin, iar echipe de la Electrica sunt la fața locului pentru remedierea deficiențelor. De asemenea, la Răstolița și Sânpetru de Câmpie, apa a acoperit în unele porțiuni partea carosabilă, dar fără pagube înregistrate.

MS /  Foto: colaj arhiva