Au mai prins si un albanez prea atasat de zona noastra 😉

Poliţiştii de imigrări din Mureş, în urma acţiunilor întreprinse, de la începutul lunii aprilie, au depistat trei cetăţeni străini din Republica Moldova, care desfăşurau activităţi lucrative fără aviz de muncă şi un albanez cu şedere ilegală.

Doi dintre aceştia au fost îndepărtaţi sub escortă, iar la ieşirea din ţară au primit consemn nominal de nepermitere a intrării în România pentru 6 luni. Ceilalţi au primit decizii de returnare prin care au obligativitatea de a pleca în 15 zile, şi au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare totală de 1000 lei.

În perioada 01-08 aprilie a.c. poliţiştii Serviciului pentru Imigrări al judeţului Mureş au derulat mai multe acţiuni proprii şi în cooperare cu lucrători din cadrul Inspectoratului Teritorial de Munca Mureş, respectiv Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Mureş, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale şi a muncii nedeclarate pe raza de competenţă.

Astfel. în cadrul unei acţiuni în cooperare cu inspectorii de muncă din cadrul I. I.M. Mureş au fost depistaţi 3 cetăţeni moldoveni, cu vârste cuprinse între 22 şi 32 de ani. care nu respectau scopul declarat la intrarea în România şi desfăşurau activităţi lucrative rară aviz de angajare, în domeniul construcţiilor, pe raza localităţii Iernut, judeţul Mureş.

Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au emis pe numele a doi cetăţeni străini decizii de returnare sub escortă, fiind conduşi până la punctul de trecere a frontierei de stat. în vederea îndepărtării din România, în termen de 24 de ore. La ieşirea din ţară pe numele lor a fost instituită măsura de nepermitere a intrării în ţara noastră, pentru o perioadă de 6 luni.

Cel de-al treilea. întrucât este posesor de permis de mic trafic, a primit decizie de returnare de pe teritoriul României, prin care este obligat să părăsească ţara în termen de 15 zile şi a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 600 de lei.

Totodată, faţă de reprezentanţii societăţii comerciale continuă verificările pentru clarificarea tuturor aspectelor, urmând a se dispune măsurile legale în conformitate cu prevederile OG nr. 25 din 26 august 2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României, eu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea. în cadrul acţiunilor, a fost depistat, cu şedere ilegală, un bărbat de 24 de ani din Albania. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de imigrări au stabilit că acesta a intrat legal în România în baza convenţiilor internaţionale prin care se desfiinţează regimul de vize şi nu a părăsi teritoriul ţării noastre în maximum 90 de zile.

Sursa: IGI – Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Mureş /  Foto: colaj arhiva