ATENȚIE! Angajat de la FISC, prins luând MITĂ în parcare la mall!

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Târgu Mureş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 14 martie 2019, a inculpatului POPA DUMITRU, referent superior în cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice (D.G.R.F.P.) Braşov, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită.

În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt:

În cursul lunii martie 2019, cu ocazia unui control ce se desfăşura la o societate comercială, inculpatul Popa Dumitru, în calitatea menţionată mai sus, a pretins cu titlu de mită de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 1.000 euro, în schimbul favorizării firmei respective, în sensul de a nu propune efectuarea unei inspecţii fiscale privind activitatea desfăşurată de agentul economic pe ultimii 5 ani.

În acest context, la data de 14 martie 2019, inculpatul a primit în parcarea unui complex comercial de la omul de afaceri suma de 4.700 de lei, moment în care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat,

b) să informeze de îndată Direcţia Naţională Anticorupţie – Teritorial Târgu Mureş cu privire la schimbarea locuinţei,

c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi,

d) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar,

e) să nu desfăşoare nicio activitate în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală sau în nicio altă activitate de control, constatare şi sancţionare a contravenţiilor în cadrul unei autorităţi publice sau instituţii publice.

Inculpatului i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpatului Popa Dumitru i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Sursa: DNA Mureș / Foto: colaj arhiva