AZI! Vântul PUTERNIC a pus la pământ copaci și stâlpi, a smuls acoperișuri și a lăsat mii de consumatori fără curent!

Din cauza vântului puternic, mai mulţi copaci sau stâlpi s-au prăbuşit în câteva localităţi din judeţele Braşov, Harghita și Mureș. Mii de locuințe au rămas fără curent electric.

În această dimineață, pe DN 73 A, între Predeal şi Râşnov traficul rutier a fost complet blocat, aproape o oră, din cauza unor copaci căzuţi pe suprafaţa de rulare.

Vântul puternic a creat probleme și în orașul mureșean Sărmașu, unde un stâlp de telefonie a fost doborât pe carosabil.

La fel s-a întâmplat și pe DN 11 Braşov- Sfântu Gheorghe, la kilometrul 13 în judeţul Braşov, unde traficul a fost, de asemenea, întrerupt câteva zeci de minute,

Probleme au fost şi pe DN 1, în zona localităţii Timişul de Sus.

Pentru îndepărtarea arborilor de pe carosabil au intervenit drumarii braşoveni, iar în acest moment nu se înregistrează blocaje.

Tot din cauza vântului puternic, mai mulţi copaci au căzut şi în localităţile Hărman şi Teliu din judeţul Braşov.

De asemenea, un copac a rupt firele de tensiune la ieşirea din Moeciu spre Fundata.

Probleme cu arborii dezrădăcinaţi sunt şi pe drumul dintre Braşov şi Poiana Braşov, precum şi în Predeal, iar în municipiul Braşov s-au desprins bucăţi din acoperişurile unor imobile.

Probleme s-au înregistrat şi în judeţul Harghita, unde şase localităţi au rămas fără curent electric.

Sursa: RRA / Foto: arhiva