ATENȚIE! Au întrat în vigoare doua modificări importante la Codul Rutier!

Prima lege clarifică responsabilităţile medicilor atunci când identifică un şofer cu afecţiuni periculoase pentru siguranţa rutieră în timp ce a doua modificare se referă la suspendarea permisului de circulaţie.

Medicii din România vor fi obligaţi să emită bilet de trimitere către o unitate medicală specializată atunci când constată că un conducător auto aflat în evidenţă sau în îngrijire prezintă afecţiuni periculoase pentru siguranţa rutieră, urmând ca în termen de 3 zile şoferul să se prezinte pentru control la unitatea medicală de specialitate. Totodată, modificarea legislativă prevede obligaţia unităţii medicale de a anunţa în termen de o zi Poliţia Rutieră, atunci când, în uma controlului de specialitate, şoferul este declarat inapt de a conduce autovehicule, autorităţile urmând să suspende permisul de conducere de îndată. Persoana care îşi pierde dreptul de a conduce este obligată să se prezinte la Poliţie pentru a preda permisul în termen de 3 zile de la data înştiinţării, suspendarea urmând să înceteze atunci când problema medicală a fost înlăturată. În cazul în care în termen de 30 de zile de la data comunicării biletului de trimitere medicul trimiţător nu este înştiintat de unitatea de asistenţă medicală autorizată asupra rezultatului examinării, acesta este obligat să comunice Poliţiei Rutiere nunele, prenumele şi codul numeric personal al persoanei aflate în evidenţa sau în îngrijirea sa, precum şi informaţia că aceasta a fost trimisă să se prezinte pentru o examinare medicală.

A doua modificare a Codului Rutier dă posibilitatea unui şofer căruia i s-a suspendat permisul de conducere să predea dovada înlocuitoare de circulaţie la orice unitate de poliţie şi în orice zi din cele 15 ale valabilităţii acesteia. Practic, un conducător auto poate primi mai repede permisul înapoi după suspendare dacă decide ca dovada să fie valabilă mai puţine zile faţă de perioada maximă de 15 zile.

Sursa: RRA / Foto: arhiva