Bărbatul care l-a înşelat pe preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi i-a vândut pe bani grei o maşină pe care nu i-a mai livrat-o, a fost dat în urmărire generală.

Kocsis Zolt a fost condamnat definitiv înainte de Crăciun, iar acum trebuie să ajungă în spatele gratiilor.

Bărbatul de 52 de ani, din Mureș, acuzat că l-a înșelat pe Călin Popescu Tăriceanu, a fost condamnat definitiv la 1 an de închisoare cu executare. Sentința a fost pronunțată chiar înainte de Crăciun, iar acum autoritățile din Mureș l-au dat în urmărire generală și se așteaptă să fie dat și în urmărire internațională.

Bărbatul l-a păcălit pe Tăriceanu spunându-i că vinde un Mercedes, pentru care a încasat 14.500 de euro. În fapt, mașina nu era deținută de acesta. Kocsis Zolt i-a trimis poze cu o mașină aflată în vitrina unui dealer din Germania. Kocsis Zolt a spus în timpul unei audieri că, de fapt, a apărut o problemă, apoi a dispărut.

Kocsis Zolt trebuie să-i plătească daune șefului Senatului în valoare de 14.500 de euro, reprezentând contravaloarea mașinii, plus dobândă, care în momentul de fașă s-ar ridica la 6.000 de euro.

Potrivit unor informații provenite de la autorități, Kocsis Zolt s-arafla acum în Germania..