Haj Sabin Nicolae, un tânăr în vârstă de 32 de ani din Alba Iulia, a strâns o avere impresionantă, dar ilegală, din vânzarea de tutun pe internet. El a postat anunţuri pe diverite site-uri de vânzări, reuşind să vândă 14,5 tone de tutun.

Potrivit anchetei, Haj Sabin Nicolae a achiziţionat de la persoane necunoscute cantităţi mari de tutun sub forma de tabac, pe care l-a prelucrat într-o anexa a imobilului unde locuieşte, l-a împachetat în pungi şi l-a oferit spre comercializare folosindu-se de serviciile firmelor de curierat şi ale Poştei Române.

În mediul on-line au fost postate de către inculpat anunţuri prin care acesta oferă spre vânzare ”tutun de calitate superioară”.

”Vând tutun de calitate superioară pentru ţigării, soiul burley, fermentat, aromă naturală. Tutunul este de tărie medie, tăiat firicel şi se poate folosi cu succes pentru injectat ţigări fără scurgeri de tutun 110 ron / kg”, astfel arată un mesaj postat de inculpat, care mai poate fi găsit, încă, pe internet.

La domiciliul inculpatului a fost efectuată o percheziţie domiciliară, fiind identificate 14,22 kilograme de tutun. Totodată tot într-o dependinţă a fost găsită o instalaţie artizanală sub formă de moară pe care acesta o utiliza pentru măcinarea şi mărunţirea tutunului precum şi patru aparate de umplut ţigarete cu tutun. Ulterior, a fost efectuată o percheziţie la un alt imobil unde s-au identificat în pivniţa clădirii un număr de 9 saci în care se afla cantitatea totală de 94 de kg de tutun.

El a fost de acord de recunoaşterea vinovăţiei, prin care era condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi 4 luni de închisoare cu suspendare, sub supraveghere, pe o perioadă de 4 ani.

Acordul a fost aprobat la Judecătoria Alba Iulia, în 27 iulie, dar a fost respins, definitiv, la Curtea de Apel, în data de 11 decembrie 2018. Respingerea acordului a fost solicitată chiar de către inculpat, care a contestat faptul că o cantitate de 94 de kilograme de tutun descoperită la o percheziţie nu a făcut obiectul acestui acord.

Sursa: observator.tv