INEDIT! Cat dureaza parcurgerea autostrazii din Mures, pregatita de inaugurare!

Au inceput pozele electorale! Vizita de lucru la mini-autostrada din Mures a unui ministru demisionar, a unui condamnat penal, seful PSD Mures si a unui fost comunist de vaza muresean, prefectul cu repetitie! Au „inspectat” circa o ora, adica de zece ori mai mult decat durata necesara pentru parcurgerea celor 13 km, mai exact 6 minute la volan!

Președintele PSD Mureș are emoții…

Așa spune chiar el, motivul fiind că a mers pe primii kilometri ai Autostrăzii Tîrgu Mureș-Câmpia Turzii. Practic, un muzeu închis, având în vedere că nu există încă măcar un giratoriu de ieșire la Iernut. E prea emoționat să spună că sunt 13 din 52 de kilometri și că pe 3 din 5 loturi lucrările sunt ori neîncepute, ori mult întârziate. Și minte prin omisiune să spună, deși știe, că mai durează ani mulți până vom merge pe Autostradă de la Tîrgu Mureș la Cluj.

In fond, la ce sa ne asteptam de la seful PSD Mures, Vasile Gliga, care a fost condamnat definitiv, de instanţa supremă, la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul în care este acuzat de conflict de interese, după ce şi-a angajat soţia la biroul său parlamentar, în perioada ianuarie 2009 – martie 2011.

Pe de alta parte, mingea de ping-pong a lui Dragnea…

Ministrul care nu mai e ministru, a fost și el ieri pe “măreața realizare” de 13 km și spune că avem “premise de bucurie” și că “recepția e…pre-recepție”. Ministrul demisionar, Lucian Șova, promite deschiderea a două loturi de autostradă în câmp.

Sa nu uitam ca la începutul anului ministrul Șova avea altă părere privind vizitele de lucru. El spunea însă că nu va fi văzut prea des pe teren, căci timpul lui este scump. „Minutul unui ministru este prea scump pentru a petrece ore în şir călătorind„, spunea atunci Șova.

La bucuria vizitei de lucru a luat parte si prefectul…

Acesta spune ca stie ca autostrada se termina in camp, dar are sperante mari ca in doua saptamani va participa totusi la taierea de panglica. „Încă sunt probleme cu descărcarea pe DN 14 A, ministrul Transporturilor, în urma discuţiilor pe care le-a purtat cu firma constructoare, s-a angajat că, în decurs de două săptămâni, se va finaliza această lucrare, iar tronsonul va putea fi deschis circulaţiei.”

Mircea Dușa este membru PSD inca din 1996. Detine mandru pentru a doua oară functia de prefect in Mures. Inainte de Revoluția din 1989, el a ocupat diverse funcții în cadrul Partidului Comunist Român și al Consiliul popular al orașului natal Toplita: șef serviciu în perioada 1976 – 1986 și vicepreședinte între 1986 și 1990, conform Wikipedia.

Până una alta, pregătiți-vă: mergeți pe Autostradă 6 minute!

Imagini cu zona în care se termina autostrada…

MS / Nicolae Baksai /  Foto cop: colaj