Mesaj de amenintare in stil mafiot intr-o comuna mureseana!

Gest simbolic, în stil mafiot, într-o comună din județul Mureș. 4 persoane s-au trezit cu numele pe o coroană mortuară, însoțită de un mesaj și o lumânare, care a fost pusă în parcul central din localitatea Sânger.

Pe panglica mortuară era trecut mesajul ”țărână ușoară ca plumbul” – și pe un carton erau scrise numele unor persoane notabile în sat. Polițiștii încercă acum să afle cine a pus coroana de flori și deocamdată au deschis dosar penal pentru amenințare.

Numele trecute pe așa-zisa listă neagră sunt cunoscute de toată lumea din comună: un învățător, o educatoare, un pompier și o angajată a arhivelor statului, care face naveta în Târgu Mureș.

Oamenii care au văzut mesajul morbid au anunțat serviciul de urgență. Cei vizați susțin că nu este prima oară că sunt amenințați și au depus deja o plângere la Parchet.

Polițiștii au început cercetările, pentru infracțiunea de amenințare. Vor să afle exact cine îi dușmănește pe cei vizați de mesajele respective și de ce au făcut public mesajul, în acest mod șocant.

Stirea completa aici / Foto: captura video