WOW! Inca doua vagoane modernizate de CFR! Stim in ce an termina restul de 800 ;)

Vom avea si trenuri second hand…

Mai avem de așteptat până când vom călători cu trenuri moderne, care au dotări de ultimă generație, ca în Occident. Anul acesta, CFR Călători a modernizat 24 de vagoane. Deși pare greu de crezut, este un număr record al ultimilor trei ani. Necesarul este însă de peste 30 de ori mai mare! În ritmul actual, modernizarea vagoanelor se va încheia în 2051.

De curând, CFR Călători a modernizat două vagoane, care vor intra în circulație după 15 noiembrie. Vor avea instalații de ventilație, climatizare și sonorizare și covoare antiderapante.

În total, anul aceasta au fost modernizate 24 de vagoane, un record al ultimilor 3 ani. Necesarul este, însă, de aproape 800, arată datele companiei.

„Pentru următorii patru ani, programele de modernizare cuprind peste 400 de vagoane de călători, în funcţie de fondurile disponibile”, au precizat reprezentanții CFR Călători, pentru Știrile TVR. Compania duce însă lipsă de bani pentru achiziția unor trenuri noi.

Pentru moment, CFR Călători vrea să cumpere, în leasing, 100 de automotoare rulate, de tipul „Săgeților Albastre”. Ar fi o soluție rapidă pentru a acoperi deficitul de locomotive și vagoane. Mai ales că, de anul viitor, pe piața serviciilor de transport din România ar urma să intre și companii străine, iar concurența va crește.

Sursa:tvr.ro / Foto: captura video