ATENTIE! Cel mai lung traseu de biciclete, extrem de periculos din cauza ursilor!

Este atenționarea pe care o face șeful Fondului de vânătoare din zona Livezeni – Păsăreni – Acățari, Vasile Silaghi, care subliniază că zona e plină tufe de cătină, foarte căutate de urși.

El afirmă că există între 15 și 20 de urși în aria fondului de vânătoare, iar majoritatea rămân în zonă, nu urcă la munte în perioada iernii.

Vasile Silaghi precizează că Primăria Livezeni împreună cu Salvamont Mureș au amenajat, fără acordul proprietarilor de terenuri o pistă de biciclete, ce trece prin pădure între localitățile Livezeni și Maiad.

Pe de altă parte, primarul comunei Livezeni, Banyai Istvan, pornește de la premisa că oricine intră în pădure, pe jos sau cu bicicleta, își asumă niște riscuri, pentru că acolo e locul animalelor, și că noi, oamenii suntem cei care deranjăm.

El spune că traseul de biciclete este perfect legal, și că urmează să fie avizat de Ministerul Mediului ca traseu turistic.

Banyai susține că acolo nu e o zonă naturală de hrană a urșilor, dimpotrivă, vânătorii sunt cei care atrag animalele punând ciocolată și miere pe scoarța copacilor.

Salvamont Mureș, împreună cu Primăria Livezeni, a conceput din luna mai, două trasee, unul în jurul comunei Livezeni, de 30 de kilometri, și unul de 14 km, care leagă acest circuit de Miercurea Niraj.

Cetățenii din zonă susțin că tocmai existența traseului de biciclete, printr-un trafic susținut al oamenilor determină urșii să nu se apropie de zonele locuite.

Sursa: Valeriu Russu – RTM /  Foto: captura video