Trei medalii de argint si o medalie de bronz, obtinute de elevii români, coordonati de un profesor muresean, la Olimpiada Internationala de Informatica din Japonia!

Lotul olimpic al României şi-a adjudecat patru premii (trei medalii de argint şi o medalie de bronz) la a XXX-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Informatică, desfăşurată la Tsukuba (Japonia), în perioada 1 – 8 septembrie. Echipa României a fost însoţită şi coordonată de Szabó Zoltan (profesor la Liceul Tehnologic „Petru Maior” din Reghin/ISJ Mureş) şi Adrian Budău (student la Universitatea din Bucureşti).

Medaliile de argint au fost obţinute de Alex Tatomir (clasa a XII-a/Colegiul Naţional „Nicolae Bălcescu” din Brăila), Ioan-Tiberiu Muşat (clasa a IX-a) şi Ştefan Constantin-Buliga (clasa a XII-a), ambii de la Colegiul Naţional „Tudor Vianu” din Bucureşti. Ştefan Constantin-Buliga este deţinătorul unei medalii de aur la ediţia de anul trecut.

Costin-Andrei Oncescu (clasa a XII-a/Colegiul Naţional „Dinicu Golescu” din Câmpulung Muscel, judeţul Argeş), premiat cu argint în 2016 şi cu bronz în 2017, a intrat în posesia unei noi medalii de bronz.

Ediţia din acest an a reunit 335 de concurenţi din 87 de ţări şi s-a desfăşurat la Tsukuba (Japonia), în perioada 1 – 8 septembrie.

Sursa:news.ro