AZI! Creștinii încep pelerinajul anual de Sfânta Maria Mare!

Circa 15.000 de pelerini sunt așteptați miercuri la Sânmărtinu de Câmpie. O o parte dintre credincioși vor ajunge la mănăstirea ce poartă hramul Adormirii Maicii Domnului încă din această seară.

De la ora 16,00 și pe tot parcursul nopții vor fi oficiate slujbe religioase. Mâine urmează să fie săvârșită Sfânta Liturghie de către ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei.
Pelerinajul de la Sânmărtin este considerat cel mai important loc de pelerinaj din întreaga eparhie, spune protopopul ortodox din Tîrgu-Mureș, Olimpiu Zăhan:

„După amiază, de la ora 16,00 se va oficia Sfânta Liturghie iar de la ora 20,00 va fi Vecernia mare urmată de Litie și cuvântului părintelui stareț. Noaptea de la ora 23,00 va fi Slujba de Utrenie urmată la miezul nopții de Sfânta Liturghie și Paraclisul Maicii Domnului. Dimineața la prima oră va fi Sfântul Maslu și sfințirea apei și la ora 9,00 va veni ÎPS Irineu la Slujba Arhierească. Anul trecut au fost peste 15.000 de oameni, mai mult ca în alți ani, e și zi oficial liberă…

Pelerinaje de Sfânta Maria Mare se organizează și la alte mănăstiri din județul Mureș, la Recea, Râciu și Chiheru de Jos.
Există pelerinaje cu tradiție de sute de ani, precum cel de la Nicula din județul Cluj, Cacica, în Suceava, și Bixad, în județul Covasna.

Sursa: Cristina BULBESCU – RITM