Un profesor aduce acuzatii grave la adresa conducerii Liceului Sportiv! S-a deschis ancheta penala

Întrucât în ultimele zile s-a redeschis subiectul neregulilor de la LPS și s-au accentuat presiunile pentru intimidarea celor care cunosc și pot dezvălui gravitatea lor, profesorul dr. Călin Crăciun a emis urmatorul comunicat pe care il redam in totalitate:

„1) Judecătorul de cameră preliminară a analizat unul din dosarele penale privitoare la neregulile respective, a constatat încălcarea prevederilor Codului de Procedură Penală din partea anchetatorilor și a obligat Parchetul de pe lângă Judecătoria Tîrgu Mureș să refacă întreaga anchetă, impunând sarcini clare. Judecătorul de cameră preliminară a dispus, pe baza probelor din dosar, cercetarea unor posibile infracțiuni cum sunt înșelăciunea, falsul intelectual și șantajul. Ceea ce este deocamdată cert e că un polițist judiciar și doi procurori nu și-au făcut corect treaba, conform hotărârii definitive a judecătorului. E prematur pentru a concluziona dacă este vorba de incompetență, de mușamalizare sau de altceva grav ori nu.

2) În LPS au fost colectați în mod nelegal bani de la elevii și părinții liceului pentru clubul privat al directorului și al altor 3 profesori ai LPS. Elevii și părinții au fost determinați timp de 3,5 ani școlari să doneze bani la ceea ce le-a fost prezentat în mod mincinos drept „asociația școlii”. Parte semnificativă din diriginți și învățători au fost folosiți și presați pentru a colecta bani de la elevi și părinți, fiind, de asemeni, mințiți că ar fi vorba de donații către asociația școlii. Important e că, deși din septembrie 2016 până în prezent a fost timp suficient, conducerea LPS nu a precizat cuantumul sumei colectate și nu a dovedit utilizarea banilor în folosul liceului. Cei care au dispus de banii respectivi puteau și trebuia să facă dovada clară a sumei totale colectate și a folosirii ei pentru nevoile școlii, cu facturi, chitanțe și bunuri, fapt care ar fi înlăturat suspiciunile.

3) Conducerea LPS a realizat mulți ani la rând transferuri nelegale de elevi sportivi prejudiciind instituția de învățământ prin neîncasarea sumelor impuse de legislație. Pentru 2015-2016, Curtea de Conturi a constatat încălcarea legii și a calculat un prejudiciu de 99 499 lei. Se impune calculul sumei pentru minim 5 ani, recuperarea ei și tragerea la răspundere a vinovaților pentru prejudiciul financiar și pentru nelegalitatea transferurilor. Au fost transferați mulți dintre elevii sportivi nelegal și gratis tocmai la clubul sportiv privat care îl plătea pe directorul școlii ca antrenor, concurând în campionat împotriva LPS. Nimeni nu a răspuns încă pentru aceste prejudicii.

4) ISJ cunoaște faptele, dar nu a făcut demersurile legale pentru clarificarea situației și luarea măsurilor necesare.

5) Disprețul celor care au mințit și înșelat elevii, părinții și cadrele didactice cinstite, precum și al celor care îi sprijină și încearcă mușamalizarea situației, mă onorează și mă motivează să fac tot ce este necesar pentru aflarea adevărului. Se va riposta adecvat împotriva oricărei forme de presiune, când și cum consider că va fi necesar.

6) Sunt convins că majoritatea colegilor care vor fi audiați vor spune adevărul, întrucât sunt onești și știu că minciuna în ancheta penală se poate demonstra, constituie o infracțiune și se pedepsește.

7) Toate dovezile cazului vor deveni publice și se va vedea cine cum a interpretat faptele, ce a susținut, a făcut sau n-a făcut.

8) Le mulțumesc părinților, elevilor și colegilor care au sprijinit și sprijină aflarea adevărului! Îi asigur de tot respectul meu”, scrie profesorul dr. Călin Crăciun

MS / Foto: colaj