Actiune de amploare impotriva traficului cu lemn! Peste 900mc confiscati! VIDEO

Imagini video aeriene filmate de politisti…

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice au confiscat, din Parcul Naţional Călimani, peste 900 de mc de lemne pentru care au dat 52 de amenzi în valoare de 150.000 de lei, în urma unei acţiuni de verificare a legalităţii operaţiunilor de exploatare forestieră.

Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române, polişiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice au organizat, în perioada 25-27 aprilie, o amplă acţiune, în judeţele Mureş, Suceava şi Bistriţa-Năsăud, pentru a verifica legalitatea operaţiunilor de exploatare forestieră din Parcul Naţional Călimani.

În urma verificărilor, au fost confiscaţi peste 900 de mc. de material lemnos şi au fost aplicate 52 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 150.000 de lei.

De asemenea, au fost verificate 166 de autovehicule ce transportau material lemnos şi opt depozite, mai precizează IGPR

Sursa: mediafax.ro