SPLENDID! Au inflorit bujorii de stepa de la Zau! FOTO Reportaj

Mai devreme ca de obicei, bujorii de stepă din Rezervația de la Zau de Câmpie, județul Mureș, sunt înfloriți în proporție de 80%. Primele flori au apărut săptămâna trecută, spune noul custode al Rezervației, Ciprian Cenan.

Bujorul, plantă de o frumusețe deosebită, plină de semnificații în folclorul românesc, a inspirat, de-a lungul timpului, operele a numeroși artiști, el fiind prezent nu doar în literatură, ci și în pictură sau în motivele tradiționale ale portului popular.

Comuna Zau de Câmpie din județul Mureș, cea care deține unicul loc din România și din interiorul arcului carpatic unde crește bujorul de stepă, este asaltată de numeroși turiști veniți din țară și din străinătate.

Primele semnalări despre bujorul de stepă de la Zau de Câmpie au fost făcute în anul 1846, când floarea a fost prezentată la Viena, într-un ierbar, cu ocazia prezentării florei Transilvaniei.

Rezervația mureșeană este situată la 5 kilometri de centrul comunei Zau de Câmpie și a fost înființată în 1932 de academicianul Alexandru Borza, considerat fondatorul școlii românești de botanică, iar suprafața inițială era de 2,5 hectare. Persoana care a salvat bujorul de stepă de la dispariție și a extins suprafața rezervației la 3,5 hectare, în timpul celui de-al doilea Război Mondial, este regretatul Marcu Sâncrăianu, din Zau de Câmpie.

Pe cele 3,5 hectare ale rezervației se găsesc peste 50.000 de bujori de stepă „Paeonia tenuifolia”, care au ajuns la maturitate.

Primarul comunei Zau de Câmpie, Alexandru Iurian, a declarat că turiștii care vizitează rezervația de bujori de stepă din comună au la dispoziție un drum reabilitat până la câmpurile cu bujori, trei restaurante și o pensiune, plus posibilități de practicare a pescuitului.