Primul transplant de inima din acest an, realizat la Tîrgu Mureş!

Operaţia a durat aproape 6 ore…

O echipă de medici de la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş a realizat, miercuri, primul transplant de cord din acest an, la un pacient de 54 de ani din Galaţi, care a primit inima de la un donator de 36 de ani aflat în moarte cerebrală.

Medicul Horaţiu Suciu, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, coordonatorul echipei care a realizat transplantul de cord, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că evoluţia pacientului este bună.

”Mă bucur să vă anunţ că în cursul acestei zile am efectuat un transplant cardiac, la un pacient în vârstă de 54 de ani din judeţul Galaţi, aflat în evidenţa clinicii de mai bine de un an, cu insuficienţă cardiacă în stadiu terminal. Din fericire a fost un organ disponibil, un donator la Spitalul Clinic Judeţean din Oradea, donator de 36 de ani, care a suferit un accident vascular cerebral şi, din păcate, s-a instalat moartea cerebrală. În această situaţie s-a decis prelevarea organelor, inclusiv cordul, ficatul şi cei doi rinichi. Cordul, ca de obicei, a ajuns la Târgu Mureş pe cale aeriană”, a spus medicul Horaţiu Suciu.

Medicul a precizat că prelevarea s-a făcut miercuri dimineaţa de o echipă a Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, condusă de medicul Cosmin Opriş.

Sursa:mediafax.ro