ACUM! Perchezitii la firme „fantoma” banuite de evaziune fiscala!

Polițiștii din Mureș efectuează 32 de percheziții în București și în 6 județe, la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane bănuite că au cauzat un prejudiciu de aproape 300.000 de lei, prin evaziune fiscală. Vor fi puse în executare 3 mandate de aducere.

La data de 17 ianuarie a.c. , polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, efectuează 32 de percheziții, în municipiul București și în județele Mureș, Bistrița Năsăud, Cluj Napoca, Alba, Prahova și Ilfov.

Perchezițiile sunt efectuate la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane bănuite de evaziune fiscală.

În fapt, din cercetări, a rezultat faptul că, în perioada 2012 — 2017, reprezentanții unei firme, din județul Mureș, ar fi stabilit o serie de relații comerciale fictive, cu 11 societăți comerciale bănuite a avea un comportament de tip firmă fantomă.

Astfel, societatea din Mureș ar fi obținut deduceri fiscale ilegale prin interpunerea unor societăți de tip fantomă, care nu ar fi declarat livrări către societatea vizată.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este în valoare de aproximativ 284.000 de lei.

Vor fi puse în executare 3 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la audieri și dispunerea măsurilor legale.

IPJ Mures / Foto: arhiva