Schimbare de strategie la firma din România unde angajatii au lucrat 4 zile pe saptamana!

Angajaţii WebDigital au lucrat în ultimul an şi jumătate (17 luni) doar patru zile pe săptămăna (lunea liberă), iar conducerea firmei este mulţumită de rezultate, dar şi-au făcut calculele la început de an şi au decis că în 2018 vor lucra cinci zile pe săptămănă, urmând ca în 2019 să revină la schema cu patru.

„Am avut 45 de zile de libere de luni. Asta înseamnă o lună şi jumătate de concediu extra faţă de zilele de concediu stabilite de lege, în total 66 de zile libere într-un an”, scriu reprezentanţii companiei pe blogul firmei.

Adăugând 4 zile legale libere conform reglementărilor statului care nu s-au suprapus cu ziua de luni înseamnă 70 de zile. Altfel spus 70 de zile libere pentru o săptămână de lucru de 4 zile, înseamnă 17,5 săptămâni, adică 4 luni şi aproape două săptămâni într-un an timp liber.

Practic, pentru WebDigital din ultimele 12 luni doar 7 luni şi jumătate au fost lucrătoare. „Faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016, în lunile februarie până în iulie portofoliul de clienţi a crescut folosind aceleaşi resurse, iar valoarea proiectelor s-a mărit cu până la 20%”, se arată pe blog.

Deşi lucrurile au mers bine anul trecut, compania a creat un plan pe patru ani şi decis trecerea la 5 zile lucrătoare în 2018, 2019 programul de lucru nu va include ziua de luni, în 2020 programul de lucru va include ziua de luni şi în 2021 programul de lucru nu va include ziua de luni.

Sursa:businessmagazin.ro