Primul an de MuresStiri! Raport 2017: Peste 20 de milioane de vizualizari si peste 35 de mii de fani!

Vezi cati romani si cati maghiari ne-au urmarit postarile, plus alte statistici interesante…

Va oferim in randurile si imaginile de mai jos, la modul cel mai transparent posibil, o serie de date statistice referitoare la pagina de facebook Mures Stiri, raportate la anul 2017, primul an de existenta. In martie 2018 va vom prezenta si statistica anuala pentru siteul www.ardealnews.ro – portal asociat paginii Mures Stiri -, acesta fiind lansat doar in martie 2017.

Datele furnizate in continuare, certifica faptul ca muresenii isi doresc sa vada realitatea, indiferent cum e ea, buna sau rea si ca s-au saturat de presa cumparata cu foarte multi bani de la bugetul local, adica din taxele platite de mureseni. S-au saturat sa vada publicate comunicatele platite referitoare la: depuneri de coroane, inaugurari de 2 metri patrati de sosea asfaltata, intalniri cu 2,3 mureseni prin cartiere, cuvantari in scoli la inceput de an etc. Chiar daca e crunta, muresenii au ales sa vada realitatea, pe care am prezentat-o doar noi: oamenii si contractele cu dedicatie care au facut ca, desi ne aflam in 2018, sa avem drumuri de pamant in municipii, parcuri distruse, transport comun in bataie de joc, scoli inchiriate care stau sa se darame, aeroport inchis, spitale mizere si conduse de incompetenti etc.

Asadar, in primul an de existenta pe retelele de social media a paginii Mures Stiri, am inregistrat in medie un impact al postarilor de 56.312 de vizualizari zilnic, ajungand ca la finele anului sa inregistram un impact al postarilor de 20.817.012. Totodata, numarul celor care ne-au apreciat pagina a fost in medie de 94,8 persoane pe zi, ajungand ca intr-un an sa crestem constant pana la peste 35.000 de aprecieri.

Avand in vedere acest impresionant impact, nu e de mirare ca multi dintre cei desconspirati au intrat in panica. Din pacate, in loc sa se opreasca complet din vechile metehne facute la umbra tacerii oferite de cei care trebuiau sa le atraga atentia, continua in cheltuirea imorala a banilor de la buget, e drept, cu ceva mai multa „atentie” in jur.

Asa cum e si normal, majoritatea celor care ne-au apreciat sunt din Romania, respectiv judetul Mures, dar suntem apreciati si de diaspora si Transilvania. Procentul aprecierilor din partea sexului frumos este putin mai mare decat cel al barbatilor. Suntem apreciati atat de romani cat si de maghiari, ba chiar si de 4 vietnamezi 😉

Se poate observa in statistica de mai jos ca am fost urmariti de sute de mii persoane. Am putea spune ca aproape toti muresenii care dispun de acces la internet ne-au vizitat pagina!

Va multumim tuturor, fara voi efortul nostru ar fi in zadar. Datorita voua existam si tot datorita voua exista speranta ca minciuna sa fie ingropata, iar adevarul sa iasa la lumina si sa indrepte lucrurile. Se poate! Cunoasterea inseamna PUTERE!

MS / Foto: capturi statistici facebook 1 ianuarie – 31 decembrie 2017