De azi, tren direct Tirgu Mures – Budapesta!

Mureșenii care doreau să călătorească cu trenul până în capitala Ungariei trebuiau să schimbe trenul în Cluj. De joi, însă, după ce urcă în vagoane, nu mai coboară până la Budapesta.

Astfel, plecarea din Tirgu Mureș se face la ora 11.46 ora României, trenul urmând să ajungă la Budapesta la ora 21.20, ora Europei Centrale.

De asemenea, cursa pleacă din Budapesta la ora 6.45 și ajunge la Tg. Mureș la ora 18.47, a precizat pentru Radio Tg.Mureș șeful stației CFR Tîrgu-Mureș, Vasile Bora.

Sursa: RTM