UDMR, PPMT şi PCM, iau poziţie comună faţă de autonomie

Cele trei formaţiuni politice maghiare din România…

UDMR, PPMT şi PCM, vor semna, luni, o luare de poziţie comună în vederea alinierii conceptelor de autonomie, transmite corespondentul Mediafax.

Preşedintele PPMT, Szilagyi Zsolt, a declarat, duminică, pentru corespondentul Mediafax, că declaraţia care va semnată va stabili nişte principii comune.

”Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR), Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPM) şi Partidul Civic Maghiar (PCM) vor semna o luare de poziţie comună în vederea alinierii conceptelor de autonomie ale celor trei formaţiuni politice. În ultimii 15 ani au fost multe discuţii pe marginea unor proiecte, iar declaraţia care va semnată, luni, la Cluj-Napoca va stabili nişte principii comune. Pe această bază se va putea merge, poate, mai departe. Vom vedea care va fi finalul acestui demers”, a spus Szilagyi.

Documentul va fi semnat de liderii celor trei formaţiuni politice, Kelemen Hunor (UDMR), Szilagyi Zsolt (PPMT) şi Biro Zsolt (PCM).

UDMR şi PCM au semnat, în 21 martie 2014, un parteneriat strategic care a vizat, printre altele, înfiinţarea unui grup de lucru comun pentru proiectele privind autonomia culturală transilvană şi autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc.

În urma acestui parteneriat, la alegerile din 2016, PCM a primit două locuri eligibile de parlamentari pe listele UDMR, în judeţele Covasna şi Mureş.

Sursa:mediafax.ro / Foto: Vasile Magradean