Producţia de carne redusă cu peste 40% în Mureș!

Tot mai multi vegetarieni…

Costul de producţie ridicat şi preţul de achiziţie foarte mic au redus producţia de carne din judeţul Mureş cu peste 40%, în 2017, a declarat Ioan Rus, directorul Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Mureş.

Potrivit şefului DAJ Mureş, producţia de carne din 2017 a fost de 34.025 de tone, faţă de 58.094 tone în 2016, din care 24.805 tone s-a livrat la procesare, cantitate cu mult mai mică faţă de cea din anul precedent, când s-a livrat către procesatori 38.652 tone.

„La producţia de carne avem un minus de peste 40%. De circa un an este căutat laptele cred că s-a trecut la producţia de lapte, fiindcă laptele va rezista în orice vremuri. La producţia de carne e mai dificil, sporul de creştere se face cu un cost ridicat, iar achiziţia e la un preţ scăzut. Au fost investiţii şi subvenţii pe rase de carne, dar nu e foarte mare diferenţă la preţul de livrare’, a precizat Ioan Rus.

Acesta a spus că pentru încurajarea fermierilor să crească şi rase de carne, există un proiect de act normativ prin care se doreşte încurajarea creşterii de bovine de Bălţată Românească şi Brună, rase autohtone potrivite condiţiilor din zona Mureş, fiind rase şi de lapte şi de carne.

În plus, Ioan Rus crede că producţia de carne de porc s-ar putea relansa prin acel ajutor de minimis propus de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru susţinerea crescătorilor de suine, care sunt încurajaţi să crească rasele autohtone de porc Bazna şi Mangaliţa.

„Se doreşte revitalizarea raselor autohtone de porci Bazna şi Mangaliţa. Se intenţionează să se dea la crescătorii mai mici între două şi 10 capete, ei primesc purceii şi vor avea şi un procesator care ar recepţiona marfa pe baza unui contract. Condiţia este ca cel puţin 50% din efectiv să fie predat la abator. E o formă de a spijini suinele, iar alt sprijin, în afară de conservarea raselor locale, nu se acceptă’, a precizat Ioan Rus.

În anul 2017, în judeţul Mureş s-a înregistrat o creştere cu 273% a iepurilor de carne, fiind înregistraţi 14.730 de iepuri, faţă de 5.400 în 2016, iar la porcine există 88.802 de capete, cu 17.000 de capete în plus faţă de anul anterior.

Sursa:agerpres.ro