În data de 22 Decembrie copiii şi responsabilii de la Harvest Kids vor merge să împartă cadouri. Aşadar avem nevoie de ajutorul tău. Vrei să dăruieşti şi tu? Mai jos ai o modalitate buna de a putea face asta. Adu cadoul tău potrivit potrivit cu descrierea de mai jos pana în data de 20 Decembrie 2017 la Biserica Harvest Târgu Mureş, str. Călăraşilor Nr 110-112 şi vom distribui aceste cadouri multor copii care sunt în nevoie.

Cum să pregăteşti cadoul?

PASUL 1
Ai nevoie de:

-o cutie goală de pantofi (corpul şi capacul)
-hârtie de împachetat cadouri. Gaseşti o mulţime de modele de Crăciun/Sărbători de Iarnă.
-foarfecă/cutter
-timp şi bani(minim 25Lei -maxim 50 Lei) pentru a cumpăra lucrurile pe care vrei să le dăruieşti unui copil de vârsta şi genul ales de tine
-rabdare

PASUL 2
Se înveleşte frumos în hârtie cutia şi capacul ei, fiecare separat, apoi pui în cutie tot ce ai pe suflet să cumperi. Ai mai jos câteva sugestii:
-dulciuri (ex.ciocolată, biscuiţi, napolitane), dar NU ceva perisabil (ex.banane, portocale, iaurt)
-articole şcolare: caiete de scris, creioane colorate, un ghiozdan, un penar sau orice altceva
-jucării potrivite pentru vârsta şi sexul copilului
-produse de igiena personală: perie şi pastă de dinţi, săpun, şampon, gel de dus
-o felicitare de Crăciun pe care să scrii câteva rânduri pentru copilul care va primi cutia de la tine
-articole de îmbrăcăminte: un fular, căciulă, ciorapi grosi, mănuşi sau orice altceva de acest fel
-orice alt cadou de care ştiţi că s-ar bucura copiii voştri sau de care v-aţi fi bucurat voi dacă eraţi în locul lor
– o să sigilăm cutile atunci când le aduci

PASUL 3
Vă rog să vă limitați la lucruri care pot intra într-o astfel de cutie. Nu aduceți pungi, saci, sacoșe, bibelouri, dulapuri, frigidere, televizoare sau cuptoare cu microunde.
Dacă aveți aleasă o grupă de vârstă și genul copilului pentru care vă gândiți să faceți cutia, încercați să sortați produsele să poate fi folosite când sunt primite (mărimi corespunzătoare la hăinuțe etc).
Acum ajungem la o chestiune sensibilă: nu puneți în cutii lucruri pe care nu v-ar plăcea nici vouă să le primiți. Toate lucrurile trebuie să fie noi. Lucrurile care nu mai pot fi folosite au un loc pe care îl cunoaștem cu toții: se aruncă la gunoi. Fă un cadou așa cum ți-ar place să-l primești și tu, nu fă curățenie în casă pentru ca mai apoi să dai ce e “de aruncat”.
Vă rog să nu puneți alimente perisabile (ex.portocale, iaurt) sau care s-ar putea deteriora/desface în timpul manipulării (ex.compot de casă în borcan de sticlă).

Copiii sunt între 2-18 ani fete și băieți.