Posta Romana investeste peste 3 milioane de euro pentru imbunatatirea serviciilor!

Poşta Română îşi măreşte parcul auto cu 180 de unităţi, din care 80 de autovehicule de 3,5 tone vor intra în circulaţie săptămâna aceasta, urmând ca până la finalul lunii să fie distribuite, în ţară, restul de 100 de autoutilitare, a anunţat marţi compania.

Investiţia este de aproximativ 12,5 milioane de lei, fără TVA, iar asigurarea pentru cele 180 de autovehicule este inclusă în preţ.

„Rapiditatea şi siguranţa livrărilor sunt indispensabile pentru orice jucător important pe piaţa serviciilor poştale. Reînnoirea parcului auto este un pas hotărât în direcţia îmbunătăţirii serviciilor Companiei Naţionale Poşta Română”, a punctat directorul general al Poştei Române, Elena Petraşcu.

Oficialii companiei spun că piaţa de coletărie este într-o continuă dinamică.

„Creşterea numărului de autovehicule operate de Poşta Română reprezintă o prioritate strategică pentru companie. Până la finalul anului, flota auto a operatorului naţional de servcii poştale va depăşi 1.000 de autovehicule”, informează compania.

Sursa:news.ro