Sfântul Andrei, apostolul românilor – Sărbătoare Bisericească Naţională

La mulți ani și fie că Sfântul Andrei să te călăuzească mereu!

Credincioşii îl prăznuiesc pe 30 noiembrie pe Sfântul Apostol Andrei, creştinătorul neamului românesc, el fiind numit „Cel dintâi chemat”, întrucât a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat, ziua fiind totodată Sărbătoare Bisericească Naţională.

Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei (nume care derivă din cuvântul grecesc Andreas, care înseamnă „viteaz” sau „bărbătesc”) apare, deopotrivă, pe 30 noiembrie în calendarul ortodox, romano-catolic, lutheran şi anglican. În Scoţia, însă, el figurează în ziua de 9 mai, ca amintire a datei primirii unor relicve ale Sfântului Andrei.

Ziua Sfântului Andrei marchează debutul sezonului sărbătorilor de iarnă, care vor continua cu Sfântul Nicolae, celebrat pe 6 decembrie, şi se vor încheia de Bobotează, pe 6 ianuarie.