Tinerele DISPARUTE, date in urmarire nationala! Parintii sunt DISPERATI!

Fetele au fost date in urmarire nationala

Continua cautarile in cazul celor doua sighisorence de 14 si 17 ani disparute de la domiciliu. Comunitatea este solicitata sa sprijine cautarile.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş solicită sprijin în vederea depistării celor două tinere sighisorence care, la data de 21 noiembrie au plecat voluntar de la domiciliu, împreună şi care până în prezent nu s-au întors la domiciliu.

Cele două sunt prietene învață la aceeași școală din Sighișoara, iar miercurea trecuta, imediat după ore, au dispărut.

Fetele ar fi spus ca vor să plece de acasă, însă parintii nu le-au luat în serios. Cele două și-au închis telefoanele și nu mai sunt de găsit. Politistii le-au dat in urmarire nationala.

CÂMPEAN MIHAELA – DANIELA, din municipiul Sighişoara, este în vârstă de 17 ani şi are următoarele semnalmente:
• Înălţime 1,35 m, faţă ovală, frunte lată, ochi albaştri, păr blond, drept şi lung, constituţie astenică;
Îmbrăcăminte: la data dispariției era îmbrăcată cu pantaloni albaştri, bluzon impermeabil de culoare gri, iar în picioare purta cizme scurte de culoare gri.

LUPU GABRIELA, din municipiul Sighişoara, este în vârstă de 14 ani şi
are următoarele semnalmente:
• Înălţime 1,70 m, greutate de aproximativ 60 de kg, faţă ovală, frunte lată, ochi căprui, păr castaniu lung-ondulat, constituţie atletică;
Îmbrăcăminte: la data dispariției era îmbrăcată cu hanorac de culoare neagră cu blană maro deschis la glugă, bustieră de culoare mov, pantaloni tip colanți negri, încălțăminte tip gheată de culoare verde camuflaj.

Cei care le-au văzut pe cele doua tinere sighisorence dispărute, sunt rugaţi să anunţe la numărul de telefon 0265-202467 – Compartimentul Urmăriri sau la cea mai apropiată unitate de poliţie, apelând numărul unic de urgenţă 112.

Sursa:radio son