Autobuzele iau foc, gradinitele se ineaca! VIDEO

D’lor, nepotismele in functii de conducere atrag dupa sine incompetenta si dezastru…

Dupa ce in ultimele luni, mai multe autobuze au luat foc sau au ramas blocate zile intregi pe strazile din Tirgu Mures, iata ca acum avem si gradinite inecate la propriu. Putin probabil ca au dorit sa faca peste noapte un bazin olimpic, deci este lesne de inteles cauza incidentului, vorbim de acelasi administrator, primaria Tirgu Mures si „nepotii” instalati in functii de conducere. Asa cum „administreaza” transportul in comun, la fel o fac si cu invatamantul.

Am publicat in mai multe randuri starea jalnica in care se afla majoritatea unitatilor de invatamant – atat ca si imobile degradate, cat si ca dotare inexistenta -, cauzata de lipsa de interes a Directiei Scoli din primaria Tirgu Mures, condusa de nepotul primarului-inculpat Dorin Florea, Horatiu Lobont. De viceprimarul S.P. ce sa mai zicem, dupa ce acesta a promis in decembrie 2016 cate 50.000 de lei pentru fiecare unitate de invatamant in parte, dar, desi a trecut aproape un an, nu a ajuns niciun leu din ei pana azi!

Gradinita inundata, inchisa pe termen nelimitat…

De aceasta data vorbim de gradinita „Codrisor”, de pe strada Moldovei nr. 1, care a ajuns intr-o situatie dezastruoasa provocata de o inundatie. O defectiune ivita la o conducta de apa, in acest sfarsit de saptamana, a provocat pagube imense in institutia de invatamant, care va fi inchisa acum pentru reparatii.

Cei „responsabili” spun ca au directionat cele 7 grupe de prescolari la alte gradinite din cartierul Tudor Tirgu Mures, desi acestea erau deja supraaglomerate. Tot ei ne mai spun ca micutii se vor intoarce in cladirea afectata la finalizarea lucrarilor, dar uita sa precizeze si un termen.

Noi le spunem ca aceste lucruri erau usor de prevazut. Era previzibil ca niste tevi, probabil vechi de zeci de ani, sa cedeze intr-un final. La fel ca in cazul autobuzelor, lucrurile foarte vechi cedeaza, iar daca tu continui in a aloca milioane de euro pe concerte „gratuite” sau pe o serie de asocieri paguboase, finalul te aduce in aceasta situatie dezastruoasa pentru targumureseni. Daca ar fi construit unitati noi de invatamant, era putin probabil sa avem parte de asemenea incidente.

MS / Video:tirgumures.ro