Politistii au intervenit la 47 de evenimente, 4 in flagrant delict!

In ultimele 24 de ore…

In cadrul acțiunilor desfășurate pentru siguranţa cetăţenilor, polițiștii au constatat 19 infracțiuni și au aplicat 163 de sancțiuni contravenționale. Pentru neregulile depistate în trafic, polițiștii au reținut 7 permise de conducere.

Polițiștii mureșeni au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

Activităţile au fost desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

Au fost organizate 8 acțiuni și s-a intervenit la 47 de evenimente, dintre care 43 au fost sesizate prin 112.

În urma activităților, au fost constatate 19 infracţiuni, dintre care 4 au fost constatate în flagrant delict.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 163 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 58.000 lei.

În cadrul acțiunilor desfășurate de polițiști în domeniul siguranţei rutiere şi pentru salvarea de vieți, au fost constatate 3 infracțiuni la regimul rutier.

De asemenea, au fost reținute 7 permise de conducere și au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.

IPJ Mures / Foto: colaj arhiva