Masuri DRASTICE pentru alcool! Noul cod rutier a fost aprobat

Amenzi imense pentru lipsa centurii, vorbitul la telefon…

Noul Cod Rutier a fost aprobat si vine cu amenzi si de zece ori mai mari, transformarea amenzilor neplătite în suspendarea permisului sau chiar cu inchisoare de la 1 la 5 ani.

Proiectul de lege prin care se doreste modificarea Codului Rutier aduce amenzi maxime de 9.600 de lei si suspendari ale permisului de pana la doi ani. Propunerile din noul Cod Rutier sunt cele mai dure de pana in momentul actual ce se doresc a fi aplicate in Romania. Initiatorii proiectului sustin ca aceste masuri vor duce la cresterea sigurantei pe drumurile publice si la reducerea numarului de accidente rutiere cu rezultate grave si deosebit de grave.

Printre cele mai grave contraventii inregistrate in statistici se numara depasirea limitei de viteza cu mai mult de 60 de km/h, conducerea autovehiculelor sub influenta alcoolului si sofatul pe contrasens pe drumurile cu limita de viteza ridicata.

Noi reguli prevazute de noul Cod Rutier

Daca unele dintre noile prevederi sunt benefice pentru ridicarea nivelului de siguranta pe drumurile publice, altele sunt dur contestate:

1. Suspendarea permisului pentru neplata amenzilor – aceasta masura face parte din cele aspru contestate deoarece conform noilor prevederi, contravenientul este obligat sa isi plateasca amenda in maxim 30 de zile de la data intocmirii procesului verbal de constatare. Acest lucru contravine dreptului contravenientului de a face contestatie la procesul verbal si a aplicarii masurii numai in urma unei decizii definitive si irevocabile a instantei de judecata. Conform noilor prevederi, Politia Rutiera va acorda o perioada de gratie de 20 de zile peste termenul legal impartita astfel:
-5 zile de la expirarea termenului de 30 de zile, timp in care organele abilitate trimit contravenientului dispozitia de suspendare.-
-15 zile de la data primirii dispozitiei de suspendare.

2. Ridicarea nivelului de amenzi pentru depasirea limitei de viteza – aceasta este considerata o masura care poate da rezultate pozitive in ceea ce priveste scaderea semnificativa a numarului de accidente grave si deosebit de grave. Conform acesteia, soferii care depasesc limita maxima de viteza admisa pe sectorul de drum pe care circula cu valori cuprinse intre 51 si 60 km/h vor primi intre 9 si 20 puncte de amenda (720 – 1.600 lei), iar cei care depasesc limita maxima cu peste 60 de km/h vor primi intre 21 si 50 puncte de amenda (1.680 – 4.000 lei).

In cazul in care depasirea limitei maxime de viteza cu peste 60 de km/h este corelata cu un accident de circulatie in urma caruia au rezultat pagube materiale sau ranirea uneia sau a mai multor persoane, amenda este cuprinsa intre 4.080 si 9.600 lei, reprezentand 51- 120 puncte de amenda. Aceste doua contraventii atrag dupa sine si suspendarea permisului de conducere astfel: daca in urma accidentului au rezultat doar pagube materiale, permisul de conducere se suspenda pentru un an, iar daca au rezultat si victime, permisul va fi suspendat 2 ani.

3. Ridicarea limitei de alcoolemie permisa.Pevederile noului Cod Rutier sunt mai permisive din punct de vedere al consumului de alcool, acestea stipuland ca legala o concentratie de 0,2 g/l de alcool pur in sange. O valoare cuprinsa intre 0,2 si 0,5 g/l de alcool pur in sange este considerata contraventie, iar limita concentratiei incadrata ca infractiune a scazut de la 0,8 la 0,5 g/l.

Contraventia (0.2 – 0,5 g/l alcool in sange) este pedepsita cu 21-50 de puncte amenda si cu suspendarea permisului pentru 180 de zile iar infractiunea, peste 0,5 g/l de alcool pur in sange, se pedepseste cu inchisoare intre 1 si 5 ani sau cu amenda penala.

Sursa: drpciv.ro