Secretar de stat RETINUT pentru santaj!

Procurorii DNA au dispus vineri reținerea lui Ninel Cercel, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, cu privire la săvârșirea infracțiunii de șantaj, după ce acesta ar fi acționat pentru îndepărtarea din funcție a managerului Centrului Zonal de Marfă (CZM) Brașov, astfel încât societăți private de transport să obțină, în detrimentul CFR Marfă, contractul avut cu Azomureș SA.

Potrivit DNA, Ninel Cercel ar fi folosit ca pretext pentru schimbarea șefului CZM Brașov incendiul din 31 octombrie produs la trenul de marfă care transporta azotat de amoniu, deși incidentul nu a avut loc pe raza teritorială de responsabilitate a acestuia.

Secretarul de stat este prezentat Tribunalului Brașov cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În data de 31 octombrie, în stația Comarnic, aflată în raza teritorială a sucursalei București din cadrul CFR Marfă SA, s-a constatat un început de incendiu la un tren de marfă care transporta azotat de amoniu de la societatea Azomureș SA.

„În aceste condiții, conducerea CFR a luat măsurile necesare astfel ca trenul să fie fost scos în afara gării, populația și infrastructura feroviară nefiind puse în pericol. Ulterior, trenul și-a continuat deplasarea spre destinația finală Ploiești Triaj, iar conducerea Ministerului Transporturilor și cea a companiei CFR Marfă SA nu au tratat incidentul ca pe un eveniment grav. În contextul acestui incident, începând cu 1.11.2017, inculpatul Cercel, profitând de funcția de secretar de stat, i-a solicitat direct sau prin intermediari, părții vătămate, în mod imperativ să-și dea demisia din funcția de manager al CZM Brașov, căci în caz contrar va fi demis, chiar dacă incidentul nu s-a produs pe raza sa teritorială de responsabilitate”, se arată într-un comunicat al DNA transmis vineri AGERPRES.

Conform procurorilor, varianta oferită de Cercel părții vătămate în schimbul demisiei a fost că va fi absolvit de orice răspundere disciplinară, va avea în continuare un post de consilier pe care îl va înființa special și la Brașov, promițându-i totodată că ulterior, în cadrul reorganizării CFR Marfă, îl va susține în fața ministrului pentru a fi numit șef de regională.

„Partea vătămată nu a acceptat condițiile inculpatului, astfel încât mijloacele de constrângere folosite de inculpat au fost amenințarea cu ‘controale’, în urma cărora va fi demis. Aceste mijloace de constrângere au fost puse în practică, deoarece chiar din data de 03.11.2017, inculpatul a trimis la Brașov două echipe de control, iar în aceeași zi persoana vătămată a fost notificată că la data de 06.11.2017 este convocată la București, întrucât face obiectul unei cercetări disciplinare”, au constatat anchetatorii.

DNA susține că scopul urmărit de Ninel Cercel prin acțiunile îndreptate împotriva părții vătămate pentru a-l îndepărta din funcția de manager al CZM Brașov l-a constituit „obținerea unui folos patrimonial de către societăți private de transport care să beneficieze, în detrimentul CFR Marfă, de contractul avut de această societate cu Azomureș SA”.

„Aceasta, deoarece persoana vătămată s-a opus constant ca alte societăți private să preia activități din contractul CFR Marfă, în detrimentul acestei societăți”, relevă comunicatul DNA.

Sursa:agerpres ro / Foto: colaj