Investitie de peste 21 milioane de euro intr-un MEGA SPITAL oncologic!

„Vrem spitale! Nu catedrale!” a fost unul dintre cele mai sonore reproșuri care s-au auzit la protestele de stradă de după tragedia petrecută în octombrie 2015 la clubul Colectiv. Doi ani mai târziu, strigătul oamenilor este pe cale să primească un răspuns tocmai de unde cei mai mulţi s-ar aștepta cel mai puţin: de la o biserică.

La jumătatea lunii octombrie a acestui an, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea și Asociaţia pentru Suport și Iniţiativă și-au anunţat public parteneriatul în vederea înfiinţării unui spital oncologic la standarde occidentale, la Tîrgu Mureș.

Proiectul Spitalului Adventist va avea implicații majore în viața semenilor noștri prin înființarea unei instituții medicale de avangardă, care va acorda servicii profesioniste de cea mai înaltă clasă tuturor celor care se confruntă cu spectrul nemilos al cancerului, fie că a fost diagnosticat în fază incipientă, avansată sau terminală.

Spitalul Adventist din Tîrgu Mureş va integra serviciile medicale preventive şi curative cu cele psihologice și spirituale, fără a face nicio discriminare de religie, naţionalitate sau statut social. Aproape 1 milion de români suferă în prezent de diverse forme de cancer şi cei mai mulți dintre noi am avut parte de experienţa traumatizantă de a avea în familie un membru care suferă de această boală.

Spitalul va funcționa ca o instituție umanitară, într-o formă economică sustenabilă, fără să urmărească obținerea vreunui profit material. Va exista totuși o formă de beneficiu, dar de ordin moral, sufletesc şi duhovnicesc, pentru toți cei care vor fi parte a acestui proiect.

Valoarea totală a investiției se va ridica la suma de 21,5 millioane euro, iar la final Spitalul Adventist va avea o suprafață totală desfășurată de 14.466 de metri pătrați. Modul în care se va derula proiectul asigură transparența totală pentru orice susținător precum și garanția implementării obiectivelor acestuia și a funcționării ulterioare.

Spitalul Adventist localizat în Tîrgu Mureș urmează să aibă 150 de paturi și o paletă complexă de servicii pentru pacienţi, fie în regim de internare, fie în ambulatoriu.

Facilităţi pentru pacienţi

• Servicii medicale pentru pacienţi în ambulatoriu: diagnostic, tratament specific și recuperare adecvată • Servicii medicale pentru pacienţi internaţi • Spitalizare de o zi • Spitalizare prelungită • Îngrijiri paliative

Activităţi principale

• Activităţi medicale • Programe de prevenţie • Examinare/screening pentru diagnosticare precoce • Diagnostic • Terapie Medicală • Terapie Chirurgicală • Radioterapie • Urmărire posttratament • Suport spiritual și psihologic pentru pacienţi și aparţinători

Servicii medicale

• Imagistică medicală de înaltă performanţă (RMN, CT, angiografie, radiologie digitală, mamografie, ecografie) • Medicină nucleară • Endoscopie digestivă și bronhopulmonară • Laborator de analize medicale • Radioterapie terapeutică și paliativă (accelerator linear, brahiterapie, radioterapie intraoperatorie) • Tratament chirurgical (săli de operaţie, saloane de terapie intensivă) • Chimioterapie • Terapia durerii și terapie nutriţională medicală • Recuperare medicală

Un spital privat, dar umanitar

Acesta este contextul în care fondatorii viitorului spital de la Tîrgu Mureș spun, prin vocea prof. dr. Leonard Azamfirei – rectorul Universităţii de Medicină și Farmacie Tîrgu Mureș –, că acesta reprezintă „un proiect strategic, la care trebuie să ne raportăm fiecare dintre noi. România are nevoie de un spital adventist.”

„Acest spital își asumă ca ţel continuarea misiunii lui Iisus Hristos de educare și de vindecare a oamenilor”, a punctat profesorul Azamfirei în debutul prezentării sale, legitimând implicit asumarea proiectului de către Biserica Adventistă. „Dar acest lucru trebuie făcut în condiţii de echilibru, bazându-ne pe o medicină modernă, complexă și integrată, care vizează toate componentele fiinţei umane aflate în suferinţă: minte, corp și spirit. Acest spital, cu o asemenea abordare, trebuie să facă bine tuturor locuitorilor acestei ţări.”

„Vom funcţiona ca o instituţie umanitară”, susţine omul de afaceri Remus Benţa, președinte ASI și director al consiliului care conduce Fundaţia pentru Spitalul Adventist. Însă precizează și că acest lucru se traduce totuși „într-o formă economică sustenabilă, fără să urmărească obţinerea vreunui profit material. Va exista o formă de beneficiu, dar de ordin moral, sufletesc şi duhovnicesc, pentru toţi cei care vor fi parte a acestui proiect”, asigură directorul.

Drumul către construirea noului spital a fost deja parcurs până aproape de jumătate fiindcă, spunea prof. Azamfirei, „din cele aproape 14 milioane necesare pentru prima etapă, prin aportul membrilor fondatori și al altor donatori, avem promisiuni de 5,2 milioane de euro”. Mai mult, fondatorii fac demersuri pentru ca spitalul să poată accesa și sume guvernamentale pentru investiţii de interes public. În paralel cu aceste demersuri însă, reprezentanții Fundației pentru Spitalul Adventist au lansat un apel la strângere de fonduri, invitându-i pe cei care doresc să contribuie să folosească unul dintre conturile dedicate acestui scop.

FUNDAŢIA PENTRU SPITALUL ADVENTIST

Cont LEI: RO21BTRLRONCRT0365837301

Cont EUR: RO68BTRLEURCRT0365837301

Cont USD: RO72BTRLUSDCRT0365837301

deschise la Banca Transilvania, sucursala Tg. Mureș.

Sursa:spitaluladventist.ro / semneletimpului.ro