Ce ascunde noua taxă de solidaritate de 2%

Poate din cauza volumului mare de informaţii de care dispune, poate din cauza lipsei instruirii necesare, poate din alte cauze, ministrul are talentul de a plasa cate o declaraţie care bulversează presa, societatea, diverse birouri din companii sau companiile în întregime.

Miercuri, 18 octombrie 2017, Biroul de Presă al ministerului anunţa că ministrul nu a făcut o anume declaraţie, invocată de liderii de sindicat care au participat la o rundă de negocieri la Guvern.

Sindicaliştii au spus că ministrul Ionuţ Mişa ar fi declarat că „fără mutarea contribuţiilor nu sunt bani pentru legea salarizării”, iar Ministerul Finanţelor Publice face următoarele precizări: „Ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa, nu a făcut declaraţia mai sus menţionată”.

Tot miercuri, ministrul anunţă, într-o intervenţie la o televiziune, că angajatorii vor plăti o taxă de solidaritate de 2% din fondul de salarii, „pentru a avea şi ei o responsabilitate faţă de bugetul de stat”.
Joi, 19 octombrie, ministrul invocă o directivă europeană, 80/987 şi o lege, Legea 200 din 2006, iar rezultatul va fi asigurarea angajatului în cazul în care firma a intrat în insolvenţă. „E vorba de o contribuţie de solidaritate socială, nu e taxă nouă. În baza Legii 200 din anul 2006, există un fond de sprijinire a salariaţilor pentru care angajatorul nu plăteşte contribuţii. Există, de asemenea, o directivă europeană, o decizie a Consiliului, nr. 80/987 a Comisiei Economice Europene, care reglementează instituirea unui fond pentru toţi angajaţii, pentru companiile la care au lucrat şi au intrat în insolvenţă. Se doreşte asigurarea angajatului în situaţia în care angajatorul nu i-a plătit contribuţiile şi intră în insolvenţă”, a declarat joi Ionuţ Mişa.
Să le luăm pe rând:
  • Directiva 80/987 datează din 1980, a fost emisă de Comunitatea Economică Europeană, precursoare a Uniunii Europene, şi prevedea, într-adevăr, protecţia angajatului în cazul insolvenţei angajatorului. Directiva a fost amendată prin directiva 2002/74/EC a Parlamentului European, în 2002, iar ulterior, cele două acte normative au fost abrogate.
  • În prezent, este în vigoare Directiva 2008/94/EC a Parlamentului European şi a Consiliului European, din 2008, privind protecţia angajaţilor în eventualitatea insolvenţei angajatorului.
  • Directiva 80/987 a fost transpusă în legislaţia românească prin Legea 200/2006, care prevede constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, în vigoare astăzi, reprezentând 0,25% din fondul de salarii.
  • Comisia Europeană constata, într-un raport din 2008, că Legea 200/2006 asigură o bună transpunere a prevederilor europene privind protejarea angajaţilor în cazul insolvenţei companiei, dar identifica patru probleme de conformitate pe care le menţiona, legate de campanii de informare, de posibile sancţiuni şi de clarificări legislative.

Aici ne oprim cu parcursul actelor normative şi putem pune căteva întrebări:

  • De ce ministrul vorbeşte de o taxă nouă, dacă ea există deja şi este plătită de mai bine de zece ani?
  • De ce invocă acte europene abrogate din 2002?
  • Este vorba de o creştere de la 0,25% la 2% a procentului din care se constituie Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale?
  • De ce trebuie să ascundem asta sub pretenţia protejării angajaţilor în cazul insolvenţelor companiilor?
  • De ce oficialii români nu pot recunoaşte pur şi simplu că au nevoie de bani în plus la buget şi caută să îi obţină prin orice mijloace?

Unul dintre răspunsuri este obţinut printr-un calcul matematic: cât reprezintă 0,25 la sută şi cât reprezintă 2 la sută din rezultatul înmulţirii a cinci milioane de salarii plătite în România cu 3300 de lei, cât este salariul mediu brut.

Sursa:mediafax.ro / Foto: colaj