Update cimitir VANDALIZAT: Se jucau parkour pe morminte!

Cinci minori cu vârste cuprinse între 9 şi 16 ani au fost depistaţi în flagrant, marţi, de poliţiştii din municipiul Reghin în timp ce se jucau parkour în Cimitirul evreiesc din Reghin, în locul în care Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul Mozaic a reclamat că, la sfârşitul săptămânii trecute, au fost vandalizate zece morminte şi a fost distrusă poarta de la intrare. 

Surse din poliţie au declarat, pentru AGERPRES, că pe lângă cele zece morminte vandalizate iniţial, la care se adaugă şi poarta distrusă, minorii au distrus încă o piatră funerară şi că, la sosirea poliţiştilor, doi dintre adolescenţi au reuşit să fugă, însă au fost prinşi ulterior pe baza declaraţiilor partenerilor lor de joacă.

Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş a anunţat într-un comunicat de presă, că în cursul zilei de marţi, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Reghin au identificat în zona unui cimitir cinci minori, cu vârstele cuprinse între 9 şi 16 ani, toţi domiciliaţi în Reghin.

‘Doi dintre minori, de 15 şi 16 ani, au fost surprinşi în flagrant de poliţişti în timp ce distrugeau un monument funerar. În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, a reieşit că aceiaşi doi minori, în cursul nopţii de 13 spre 14 octombrie a.c., ar fi pătruns, prin ruperea unor scânduri de la poarta de acces, în incinta cimitirului, unde ar fi răsturnat, dislocat şi distrus 10 monumente funerare. Cercetările sunt continuate de către poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de profanarea de cadavre sau morminte sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin’, se arată în comunicatul IPJ Mureş.

Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul Mozaic, printr-un comunicat de presă semnat de preşedintele FCER, Aurel Vainer, a protestat, luni, faţă de vandalizarea Cimitirului evreiesc din Reghin.

‘Conform informaţiilor transmise în cursul zilei de azi, 16 octombrie, de preşedintele Comunităţii Evreilor din Târgu Mureş, dl. Vasile Dub, Cimitirul evreiesc din localitatea Reghin a fost ţinta unui act de vandalism, produs în acest sfârşit de săptămână. Poarta secundară de acces în cimitir a fost distrusă, ceea ce a permis răufăcătorilor sau răufăcătorului să intre în incintă şi să răstoarne zece pietre tombale”, se arată în comunicatul FCER.

Conducerea FCER şi-a manifestat revolta faţă de acest ‘nou act antisemit şi huliganic’, exprimându-şi speranţa că vinovaţii vor fi descoperiţi cât mai rapid şi deferiţi justiţiei iar legile statului român vor fi respectate şi aplicate.

‘Subliniem că astfel de manifestări se cer a fi anchetate cu seriozitate şi sancţionate cu severitate, conform prevederilor legale în vigoare, pentru că tratarea lor cu lejeritate deschide o poartă către alte încălcări ale democraţiei, din ce în ce mai grave’, a arătat FCER.

Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România consideră că ‘nu este o simplă coincidenţă faptul că acest incident revoltător a avut loc la numai o săptămână după comemorarea la nivel naţional a victimelor Holocaustului din România’.

Sursa:agerpres.ro / Foto: colaj