Autostrada Iasi-Tirgu Mures a primit aviz favorabil!

In timp ce un deputat vrea sa oblige presa sa promoveze mesaje cu caracter patriotic, altul se ocupa de lucruri importante…

În cursul zilei de ieri, Comisia de buget şi finanţe din cadrul Senatului a aprobat propunerea legislativă depusă de deputatul Petru Movilă privind aprobarea construcţiei autostrăzii Iaşi – Tirgu Mureş.

Proiectul l-am depus în luna mai a acestui an şi a avut o susţinere masivă din partea parlamentarilor, inclusiv a celor din Târgu-Mureş. Mă bucur că, în sfârşit, s-a făcut un pas concret în vederea realizării acestui obiectiv, atât de necesar pentru judeţul Iaşi şi pentru zona Moldovei. Continuăm cu măsurile de susţinere a acestuia şi sperăm la un vot favorabil şi în Camera Deputaţilor.

Acest proiect va fi readus şi în atenţia membrilor Guvernului care vor fi prezenţi la Iaşi la sfârşitul lunii noiembrie pentru celebrarea Centenarului. Mulţumesc domnului senator Victorel Lupu pentru susţinerea proiectului în cadrul comisiei din Senat”, a declarat deputatul Petru Movilă.

Sursa:ziarul.ro