Record de zile LIBERE in 2018!

Din totalul celor 14 zile declarate libere prin lege, doar trei dintre ele vor pica în weekend, astfel vom avea cel puțin 11 zile libere la care se vor adăuga și eventualele „punți” acordate de Guvern.

2018 începe cu un week-end prelungit, deoarece zilele de 1 și 2 ianuarie cad luni și marți. De asemenea, în prima lună a anului va mai fi o zi liberă pe 24 (miercuri), de Ziua Unirii Principatelor Române.

Paștele Ortodox va fi în 8 aprilie, iar cel Catolic pe 1 aprilie. Datorită acestor zile care cad în weekend, Guvernul a decis ca pe 9 aprilie (luni), cetățenii să aibă un alt week-end prelungit. În luna mai, vor fi două zile libere pe 1 mai (marți), când se va sărbători Ziua Muncii, respectiv 28 (luni) a doua zi de Rusalii.

Dacă anul 2017, de Ziua Copilului au fost 5 zile de vacanță, în 2018 vor fi doar 3 zile de mini-vacanță, deoarece 1 iunie va pica vineri. Adormirea Maicii Domnului aduce o nouă zi liberă pe 15 august (miercuri).

Toamna vine și ea cu un week-end prelungit, deoarece pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, va fi vineri. Spre finalul anului, când sărbătorim Ziua Națională a României, primi totuși o veste proastă: 1 decembrie va fi sâmbăta. Prima și a doua zi de Crăciun, 25- 26 decembrie cad, în schimb, marți și miercuri, ceea ce face foarte probabilă o nouă zi liberă: luni 24 decembrie.

  • 1 ianuarie și 2 ianuarie – Anul Nou
  • 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române
  • 8 aprilie 2018 (duminică) și 9 aprilie (luni) – Paștele
  • 1 mai – Ziua Muncii
  • 27 mai (duminică) și 28 mai (luni) – Rusalii
  • 1 iunie (vineri) – Ziua Internațională a Copilului
  • 15 august – Adormirea Maicii Domnului
  • 30 noiembrie – Sfântul Andrei
  • 1 decembrie – Ziua Națională a României
  • 25 decembrie și 26 decembrie – Crăciunul

Sursa: bizbv.ro / Foto: colaj