Paraul Poklos a fost curatat cu ajutorul detinutilor

O initiativa necesara si de laudat…

Singurul lucru care „le-a scapat” celor de la ABA Mures este podul distrus si nereparat de mai bine de un an de zile 😉 – Podul de pe Poklos – Multi vinovati, putini care recunosc. S-a anuntat un grafic de reparatie!

În data de 22 septembrie a.c. în municipiul Tirgu Mureș, în parteneriat cu Penitenciarul Tirgu Mureș, s-a organizat și desfășurat o activitate de igienizare a pârâului Poklos și a malurilor acestuia, în zona situată între podul Livezeni și podul Furnica. Deținuții, împreună cu salariați ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Mureș, au adunat 140 de saci cu deșeuri menajere și de vegetație, precum și ambalaje. Sacii menajeri, mănușile de unică folosință și transportul deșeurilor adunate au fost asigurate de către Sistemul de Gospodărire a Apelor Mureș.

În ziua de 29 aprilie a.c, în colaborare cu în colaborare cu Primăria orașului Iernut și unitățile școlare din localitate, am desfășurat o acțiune de igienizare în orașul Iernut. Am cuprins malul râului Mureș și a pârâurilor Șeulia și Comlod (Lechința). Au participat 230 de voluntari, salariați ai Administrației Bazinale de Apă Mureș, ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Mureș și subunități, salariați ai Primăriei orașului Iernut și elevi de la școala Gimnazială din localitate. S-au adunat 250 de saci cu deșeuri menajere, agricole, forestiere și ambalaje. Sacii menajeri, mănușile de unică folosință și transportul deșeurilor adunate au fost asigurate de către Sistemul de Gospodărire a Apelor Mureș.

Trebuie să amintim că responsabilitatea pentru păstrarea curățeniei și igienizarea cursurilor de apă și a malurilor acestora, revine administrațiilor publice locale care au sarcini și atribuții în acest sens, și care sunt cuprinse în Ordonanța Guvernului României nr. 21 din 2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, aprobată prin Legea 515 din 2002. Prin realizarea obiectivelor dezvoltării durabile, vom contribui la asigurarea apei pentru toate folosințele, vom diminua efectul negativ al acestora și vom reda națiunii ceea ce i-am luat — APA CURATĂ!.

ABA Mures / Foto: colaj